LASA-TI LUMEA --> M. EMINESCU

                                                                                 

Lasa-ti lumea ta uitata,

Mi te da cu totul mie,

De ti-ai da viata toata,

Nime-n lume nu ne stie.

Vin' cu mine, rataceste
Pe carari cu cotituri,
Unde noaptea se trezeste
Glasul vechilor paduri.

Printre crengi scanteie stele,
Farmec dand cararii stramte,
Si afara doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.

Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.

Tanguiosul bucium suna,
L-ascultam cu-atata drag,
Pe cand iese dulcea luna
Dintr-o rariste de fag.

Ii raspunde codrul verde
Fermecat si dureros,
Iara sufletu-mi se pierde
Dupa chipul tau frumos.

Te desfaci c-o dulce sila,
Mai nu vrei si mai te lasi,
Ochii tai sunt plini de mila, 
Chip de inger dragalas.

Iata lacul. Luna plina,
Poleindu-l, il strabate;
El, aprins de-a ei lumina,
Simte-a lui singuratate.

Tremurand cu unde-n spume,
Intre trestie le farma
Si visand o-ntreaga lume
Tot nu poate sa adoarma.

De-al tau chip el se patrunde,
Ca oglinda il alege -
Ce privesti zambind in unde?
Esti frumoasa, se-ntelege.

Inaltimile albastre
Pleaca zarea lor pe dealuri,
Aratand privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei in cranguri,
Dulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri
Si atat de fericiti!

Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate,
Dulce dragoste balaie.

PEACE

                                                                                                                     



Cine nu si-ar dori sa gaseasca un loc unde omul traieste impcacat cu sine si cu ceilalti? Cine nu s-a saturat de absurda si continua lupta cu ceilalti si cu el insusi? Oare intr-adevar exista in aceasta lume un loc in care domneste pacea,un loc in care oamenii isi gasesc linistea interioara si, implicit, fericirea? A gasit cineva acest loc?
Ar fi infantil sa credem ca,odata ajunsi in acest asa-zis loc al pacii interioare, am deveni ,deodata, niste oameni mult mai buni, mult mai fericiti; totul depinde de noi, nu atat de ceea ce suntem,cat de ceea ce vrem sa fim. Nu e de mirare faptul ca nimeni nu a gasit acest loc; omul,prin natura lui,este egoist,nepasator si competitiv. Dar aceasta nu este o scuza; tu esti stapanul propriului tau destin, esti ceea ce vrei tu sa fi.
De multe ori, prinsi in agitatia vietii cotidiene, uitam cine suntem; actionam mecanic , tindem sa-i copiam pe cei din jur ,de teama de a nu fi considerati "altfel",si astfel individualitatea noastra se poate confunda cu a cerlor din jur.
Desigur,in esenta, suntem aceiasi,dar acest lucru va fi din ce in ce mai greu de descoperit. Si cum putem sa gasim un loc al linistii sufletesti, daca incercam sa-i copiam pe ceilalti, care nu l-au gasit,si probabil ca nu-l vor gasi niciodata?
Cum sa traim impacati cu noi insine daca ramanem nepasatori la strigatele de ajutor ale celor din jur? Este si normal sa se intample asa,doar suntem pe cont propriu; nimeni nu face un bine,fara sa astepte sa fie rasplatit la un moment dat, macar de catre divinitate.
"Inainte oamenii aveau cruci de lemn,si inimi de aur; acum au cruci de aur,si inimi de lemn."
Bineinteles ca oamenii nu pot trai impacati si fericiti,daca au uitat cum sa descopere bucuria in lucrurile simple,daca au uitat sa se mai gandeasca si la ceilalti.
Un om,daca vede o floare frumoasa, se uita la ea,o rupe,ca mai apoi sa o arunce - gesturi absolut obisnuite; dar de ce sa nu o admire, dar s-o lase acolo, pentru ca si alti oameni sa se poata bucura de frumusetea ei?
Ar fi frumos sa credem ca exista un loc in care toti oamenii sunt fericiti; dar noi cum am putea fi astfel, daca nu contribuim cu nimic la fericirea celor din jur?
Dar cu totii stim ca speranta moare ultima,si atat timp cat mai exista speranta,nu e totul pierdut.
Poate candva vom merita sa gasim locul pacii si linistii eterne, chiar daca nu in aceasta viata...

S.O.S.

                       

 

   In fiecare zi am onoarea sa descopar cat de importanta este viata pentru oameni; oamenii o respecta,au grija de tot ce e in jurul lor, se sacrifica pentru conservarea acesteia, iar mintea lor este strabatuta in fiecare moment de un singur gand : "  cum sa mentin existenta tuturor formelor de viata, cat mai mult posibil, pe aceasta planeta?"

    Dar sunt sigura ca acest lucru este evident,cu totii v-ati dat seama de asta..sau nu?

   De fapt, poate am exagerat..nu stiu cat de mult sunt dispusi oamenii sa se sacrifice pentru vietatile din jur[majoritatea nici macar nu sunt dispusi sa se sacrifice pentru semenii lor]. S-ar putea ca omul sa fi facut, inconstient, ceva care ar fi putut dauna vietii din jurul sau. Poate chiar a facut asta ,de cateva ori,pentu el,din dorinta de supravietuire. 

     Cred ca mai am si o alta idee: Oamenii distrug totul in jurul lor din prostie,indiferenta fata de natura,fata de semeni si fata de ei insisi! Sunt cu adevarat nebuni! Incontrolabili si incapabili de a face ceea ce TREBUIE,ei au ajuns niste masinarii programate sa distruga..sa distruga,sa distruga.. 

    In nebunia lor,ei nu realizeaza ca tot ceea ce fac ii afecteaza in mod direct; ma mir cum de Pamantul ne mai suporta...

   Fiecare copac doborat anunta ca sfarsitul iminent este din ce in ce mai aproape... Ape poluate,aer imbacsit, specii disparute..se pare ca si omul este o specie pe cale de disparitie,singura specie care ar merita acest lucru!